joi, 6 iunie 2013

Învăţături

"
 Cineva a fost întrebat de un preot: „Ce faci dumneata Duminica, atunci când ar trebui să mergi la Biserică?“ Şi el a răspuns: „Mă uit la televizor!“ Preotul l-a întrebat: „Ştii dumneata ce înseamnă asta?
Înseamnă că ai televizorul în faţă şi pe Dumnezeu în spate! 
Du-te acum şi mută televizorul în spate şi pe DUMNEZEU în faţă
Zicea bunica mea: „DUMINICA NICI RĂDĂCINILE DE PĂMÂNT SĂ NU LE SCUTURI“.                                                                                                                                                          ''


Iată ce făceau bunicii şi străbunicii noştri. Sâmbătă spre seară, când bătea clopotul de vecernie, dacă se aflau pe câmp, opreau lucrul, dejugau boii, iar când clopotul se oprea, înjugau boii din nou şi plecau acasă la odihnă până luni dimineaţa. Există oameni şi chiar destul de mulţi, care se ruşinează să meargă la Sfânta Biserică. Ruşinea aceasta este sigur de la diavol, care caută pieirea noastră. Să ne aducem aminte că şi de Noe au râs oamenii când făcea o corabie pe uscat, dar el nu s-a ruşinat, ci a respectat porunca lui Dumnezeu de a face corabia. CEI CARE AU RÂS DE EL S-AU ÎNECAT, IAR NOE A SCĂPAT. Corabia lui Noe cea de odinioară, plutind peste puhoaiele potopului, preînchipuia Sfânta Biserică Ortodoxă = Corabia mântuirii peste puhoaiele pierzării. Deosebirea este că în timp ce corabia lui Noe a fost închisă de Dumnezeu pe dinafară şi nimeni n-a mai putut intra, „Corabia Biserică“, cea cu cruce pe catarg, are intrarea deschisă şi mai pot intra oameni învălmăşiţi de puhoaiele păcatelor. Acolo era Noe, aici este Hristos, iar în valurile păcatelor este ucigaşul înecând pe oameni. Şi noi, asemenea cu Noe, să nu ne ruşinăm a respecta porunca a patra din Decalog şi să ne construim «corabia sufletului». Este bună ruşinea, ba chiar foarte trebuincioasă, dar numai pentru a nu săvârşi fapte urâte şi rele. Diavolul ne ia ruşinea când păcătuim şi ne-o dă când să ne spovedim sau când vrem să mergem la Biserică.


miercuri, 5 iunie 2013

CUVINTELE UNUI PREOT

CUVINTELE UNUI PREOT

Să luăm aminte la cuvintele unui preot, care ne învăţa că nu trebuie să muncim duminica fiindcă toţi banii câştigaţi, de fapt în păcat, îi vom pierde într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu: pe medicamente, la doctori, pe amenzi la poliţie, ni-i fură hoţii, vine o grindină, vine o secetă mare, o revărsare de ape
Şi atunci cu ce ne-am ales? NE-AM ALES CU PAGUBA ŞI CU PĂCATUL !
Amintiţi-vă că Dumnezeu nu i-a binecuvântat pe israeliţii lacomi, care au lucrat în ziua de odihnă şi, când au ieşit să adune mană au găsit-o stricată şi plină de viermi.
Aşa au rămas israeliţii în corturile lor să-L laude pe Dumnezeu.
Aşa să rămânem şi noi creştinii în Biserica Ortodoxă în fiecare duminică să-L lăudăm pe Dumnezeu. Dacă însă un creştin - ortodox este angajat la un patron şi acesta îl obligă să lucreze duminica, lipsindu-l astfel de slujba Sfintei Liturghii, păcatul şi paguba sunt numai ale patronului.

SĂ NU UITAŢI NICIODATĂ OAMENI BUNI: „SUNTEM SĂRACI PENTRU CĂ MUNCIM DUMINICA, NU PENTRU CĂ NU MUNCIM, DECI LUCRUL DE DUMINICĂ NU ÎMBOGĂŢEŞTE NICIODATĂ PE NIMENI, CI DIMPOTRIVĂ, ÎL SĂRĂCEŞTE!“


marți, 4 iunie 2013

Cuvinte de învăţătură

Cuvinte de învăţătură
Să mergem la Sfânta Liturghie, dar acum, acum când încă mai avem picioare zdravene, când încă mai suntem în putere. „Las’ că mergi duminica viitoare la Biserică“ este îndemnul diavolului. „Nici duminica asta să nu lipseşti de la Biserică“ este îndemnul lui Dumnezeu. A merge la Biserică în fiecare duminică este O DATORIE SFÂNTĂ, este o poruncă. Cea dintâi poruncă a Bisericii ne obligă în acest sens („Să participăm cu evlavie la Sfânta Liturghie, în Duminici şi sărbători“) şi, cu atât mai mult, cea de-a patra poruncă dumnezeiască: „ADU-ŢI AMINTE DE ZIUA ODIHNEI (DUMINICA) SĂ O SFINŢEŞTI...“.
Păi cum sfinţeşti duminica?
 Dormind?
 Gătind?
 Spălând? 
Mergând la piaţă?
 Mergând la târg?
 Lucrând pe câmp? 
Arând?
 Prăşind?
 Săpând?.
Dacă duminica nu mergem la Sfânta Liturghie înseamnă că-I întoarcem spatele lui Dumnezeu. Iar când sufletele noastre vor ajunge în faţa lui şi vor fi judecate, atunci şi El ne va întoarce spatele zicându-ne:  Adevărat grăiesc vouă, nu vă cunosc pe voi “


......DUMINICA SĂ MERGEM LA BISERICĂ

                   La un mare duhovnic din Ţara Făgăraşului, a venit odată un   
                   cetăţean şi i-a zis: - Părinte, am făcut un păcat mare, mare, mare de   
                   tot. - Bine, dar poţi să-l spui? - Da (zice el), cum să nu-l pot spune,   
                    ca doar îl ştie tot satul.Păi bine, atunci spune-l.
                - Părinte, am omorât pe un fiu al meu. M-am bătut cu soţia, el s-a   
                    băgat între noi şi, fără să vreau, l-am lovit şi a murit. Am făcut   
                    pentru asta nouă ani de închisoare. Precum părintele acesta nu   
                   dădea mai mult de 3 ani canon, s-a gândit că ajunge cât a stat la   
                    închisoare, dar, înainte de a-i da dezlegare să se împărtăşească, l-a   
                    întrebat: - Duminica, la Biserică, mergi dumneata? El a zis:   
                  - Nuuu! - Dar spui dimineaţa, seara şi la masă rugăciuni? El a   
                   răspuns: - Nuuu! - Dar post ţii cel puţin miercurea şi vinerea? El a   
                     zis: - Nuuu! Şi atunci părintele i-a spus: - Măi omule, păcatele   
                    acestea pe care le faci acum sunt mai mari decât cel dinainte.   
                  Pentru că acela l-ai făcut într-o clipă şi fără voia ta, pe când   
                  acestea le faci cu bună ştiinţă. Cei care n-au omorât oameni,   
                  merg la Biserică, postesc şi se roagă, iar dumneata nu mergi.     
 Deci, nu l-a împărtăşit, nu pentru că omorâse un om, ci pentru că   
        trăia într-un sistem de păcătuire.   

luni, 3 iunie 2013

CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI

                     CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
 
„ÎN AFARA BISERICII NU EXISTA MÂNTUIRE“ (Sfântul Ciprian) şi ca atare: „Să nu părăsim Biserica noastră Ortodoxă precum este obiceiul unora, ci îndemnători făcându-ne, cu atât mai mult cu cât vedem că se apropie ziua aceea“ (Evrei 10:25).
 „SFÂNTA BISERICĂ ORTODOXĂ ESTE MAICA NEAMULUI
DUMINICA NU ESTE O ZI A OMULUI, CI ESTE O ZI A DOMNULUI (DIES DOMINICA), ŞI DE ACEEA TREBUIE CONSACRATĂ LUI DUMNEZEU
Omul este format din trup muritor şi suflet nemuritor. „Să punem mai întâi caii şi apoi căruţa, adică mai întâi sufletul şi apoi trupul“.
Deci, ne ajung cele şase zile acordate trupului, căci săptămâna are 168 de ore şi, din acestea, măcar două ore să le întrebuinţăm pentru a merge la Sfânta Biserică, să-I dăm slavă lui Dumnezeu, pentru ajutorul ce ni l-a dat în cursul săptămânii şi să-I cerem cele ce ne mai trebuie spre mântuire.
CÂŢI DINTRE NOI FAC ACEASTĂ SOCOTEALĂ? 
CÂŢI DINTRE NOI, DIN ACEASTĂ SOCOTEALĂ, ÎNŢELEG IUBIREA NEMĂRGINITĂ ŞI PURTAREA DE GRIJĂ A LUI DUMNEZEU ???
Să mergem la Sfânta Liturghie, dar acum, acum când încă mai avem picioare zdravene, când încă mai suntem în putere. „Las’ că mergi duminica viitoare la Biserică“ este îndemnul diavolului. „Nici duminica asta să nu lipseşti de la Biserică“ este îndemnul lui Dumnezeu. A merge la Biserică în fiecare duminică este O DATORIE

duminică, 2 iunie 2013

Epistola a doua soborniceasca a Sfantului Apostol Petru

Epistola a doua soborniceasca a Sfantului Apostol Petru
DIN BIBLIA PENTRU COPII 
Scara virtutilor crestine
Har voua si pacea sa se inmulteasca, intru cunostinta lui Dumnezeu si a lui Iisus, Domnul nostru. Dumnezeiasca Lui putere ne-a daruit toate cele ce sunt spre viata si spre buna cucernicie, facandu-ne sa cunoastem pe Cel care ne-a chemat prin slava Sa si prin puterea Sa.
Cu aceasta, El ne-a harazit fagaduinte mari si de mare pret, ca prin clc sa va faceti partasi dumnezeiestii firi si sa scapati de stricaciunea poftei celei din lume. Pentru aceasta, puneti si din partea voastra toata sarguinta si adaugati la credinta voastra fapta buna, iar la fapta buna cunostinta, la cunostinta infranarea, la infranare rabdarea, la rabdare evlavia, la evlavie iubirea frateasca, iar la iubirea frateasca dragostea.
Caci daca aceste lucruri sunt in voi si tot sporesc, ele nu va vor lasa nici trandavi, nici fara roada in cunoasterea Domnului nostru Iisus Hristos. Iar cel care nu are acestea este orb, nevazand departe, si a uitat de curatirea pacatelor lui de demult. Pentru aceea, fratilor, siliti-va cu atat mai vartos sa faceti temeinica chemarea si alegerea voastra, caci, facand acestea, nu veti gresi niciodata (1, 2-10).
Despre invatatorii mincinosi
Dar au fost in popor si prooroci mincinosi, dupa cum si intre voi vor fi invatatori mincinosi, care vor strecura eresuri pierzatoare si, tagaduind chiar pe Stapanul, Care i-a rascumparat, isi vor aduce lor o grabnica pieire. Multi se vor lua dupa invataturile lor ratacite si, din pricina lor, calea adevarului va fi hulita. Din lacomie va vor amagi pe voi cu vorbe viclene. Dar osanda lor, de mult pregatita, nu zaboveste si pierzarea lor nu dormiteaza.
Caci daca Dumnezeu n-a crutat pe ingerii care au pacatuit, ci, legandu-i cu lanturile intunericului in iad, i-a dat sa fie paziti pana la judecata si n-a crutat lumea veche, ci a pastrat numai pe Noe, ca al optulea propovaduitor al dreptatii, cand a adus potopul peste cei fara de credinta, si cetatile Sodomei si Gomorei, osandindu-le la distrugere, le-a prefacut in cenusa, dandu-le ca o pilda nelegiuitilor din viitor; iar pe dreptul Lot, chinuit de petrecerea in desfranare, a celor nelegiuiti, l-a izbavit, pentru ca dreptul acesta, locuind intre ei, prin ce vedea si auzea, zi cu zi, din faptele lor fara de lege, chinuia sufletul sau cel drept; aceasta ne invata ca Dumnezeu stie sa scape din ispite pe cei binecredinciosi, iar pe cei nedrepti sa-i pastreze, ca sa fie pedepsiti in ziua judecatii (2, 1-9).

sâmbătă, 1 iunie 2013

Epistola intai soborniceasca a Sfantului Apostol Ioan

Epistola intai soborniceasca a Sfantului Apostol Ioan
din biblia pentru copii 
Dumnezeu este lumina
Si aceasta e solia pe care am auzit-o de la El si v-o vestim: ca Dumnezeu este lumina si nici un intuneric nu este intru El. Daca zicem ca avem impartasire cu El si umblam in intuneric, mintim si nu savarsim adevarul. Iar daca umblam intru lumina, precum El este in lumina, atunci avem impartasire unul cu altul si sangele lui Iisus, Fiul Lui, ne curateste pe noi de orice pacat.
Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul nu este intru noi. Daca marturisim pacatele noastre, El este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata nedreptatea. Daca zicem ca n-am pacatuit, il facem mincinos si cuvantul Lui nu este intru noi (1, 5-10).
Dumnezeu este iubire
Iubitilor, sa ne iubim unul pe altul, pentru ca dragostea este de la Dumnezeu si oricine iubeste este nascut din Dumnezeu si cunoaste pe Dumnezeu. Cel care nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, caci Dumnezeu este iubire. Intru aceasta s-a aratat dragostea lui Dumnezeu catre noi, ca pe Fiul Sau cel Unul Nascut L-a trimis Dumnezeu in lume, ca prin El viata sa avem.
In aceasta este dragostea, nu fiindca noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindca El ne-a iubit pe noi si a trimis pe Fiul Sau jertfa de ispasire pentru pacatele noastre. Iubitilor, daca Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, si noi datori suntem sa ne iubim unul pe altul. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata, dar, de ne iubim unul pe altul, Dumnezeu ramane intru noi si dragostea Lui in noi este desavarsita.
Din aceasta cunoastem ca ramanem in El si El intru noi, fiindca ne-a dat din Duhul Sau, si noi am vazut si marturisim ca Tatal a trimis pe Fiul, Mantuitor al lumii. Cine marturiseste ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu ramane intru el si el in Dumnezeu. Si noi am cunoscut si am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are catre noi.
Dumnezeu este iubire si cel care ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane intru el. In aceasta este desavarsita intre noi iubirea, ca sa avem indraznire in ziua judecatii, fiindca precum este Acela, asa suntem si noi in lumea aceasta, in iubire nu este frica, ci iubirea desavarsita alunga frica, pentru ca frica merge alaturi cu pedeapsa, iar cel care se teme nu este desavarsit in iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindca El ne-a iubit cel dintai. Daca zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este! Pentru ca cel care nu iubeste pe fratele sau, pe care l-a vazut, pe Dumnezeu pe Care nu L-a vazut, nu poate sa-L iubeasca. Si aceasta porunca avem de la El: Cine iubeste pe Dumnezeu sa iubeasca si pe fratele sau (4, 7-21).