vineri, 28 iunie 2013

Cele trei feluri de vieţuire

Cele trei feluri de vieţuire

1. Vieţuirea subfirească - este vieţuirea creştinului care face păcate
mari şi este încă din această viaţă, în adâncul iadului. În această stare
omul are un anturaj de oameni păcătoşi şi este sub influenţa directă a
diavolilor. El nici nu vrea să audă de Dumnezeu, de Sfânta Biserică, de
pocăinţă, ba chiar huleşte cele sfinte. Un astfel de creştin se află în ţara
păcatelor, având pe satana ca stăpân.
2. Vieţuirea firească - este vieţuirea creştinului care trăieşte după
legea morală, pe care a sădit-o Dumnezeu în inima sa.
3. Vieţuirea suprafirească - este vieţuirea în care creştinul, cu
ajutorul Harului Dumnezeiesc primit prin Sfintele Taine, prin credinţă şi
faptele credinţei vieţuieşte suprafiresc. Pentru un astfel de creştin, viaţa
este minunată, harică. Pe cei ce merg la Sfânta Biserică şi participă la
Sfânta Liturghie îi pecetluieşte tainic, cu Sfânta Cruce, Dumnezeu Duhul
Sfânt prin îngerul păzitor şi preot. Aceşti creştini au gânduri, sentimente
şi trăiri duhovniceşti şi alt anturaj. Cei care rămân acasă închinându-se la
idoli prin televizor şi internet (cântăreţi, jocuri, artişti...) sau merg la
cumpărături sau se duc la restaurant, la discotecă, la meci şi la alte
distracţii, îi pecetluiesc în chip tainic diavolii, având gânduri şi trăiri

păcătoare şi anturaje păcătoase.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu