sâmbătă, 18 mai 2013

SFINŢIRE TROIŢĂ

Sfințire de troiță pe Valea Cernei

O troiță a fost ridicată la hotarul dintre județele Caraș-Severin și Mehedinți, pe Valea Cernei, în apropiere de Băile Herculane. Alături de preoți și diaconi, și de credincioși, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a oficiat, marți seara, slujba de sfințire, după cum informează TRINITAS TV.
Crucea a fost ridicată prin contribuţia lui Ştefan Stănescu directorul Direcţiei Silvice Caraş-Severin.
La slujbă au participat autorităţi locale precum şi un număr însemnat de credincioşi. La final, toţi cei prezenți au primit iconiţe cu Învierea Domnului.
SURSA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu