11. Este cu putinţă ca Dumnezeu să Se descopere oamenilor?

11. Este cu putinţă ca Dumnezeu să Se descopere oamenilor?

Este cu putinţă. S-a susţinut, totuşi, de către unii înţelepţi pagâni şi de către unii eretici,

că Dumnezeu nu Se putea descoperi oamenilor. Întâi pentru că Dumnezeu cel nesfârşit, cel

nematerial, cel neschimbător şi cel veşnic nu S-ar fi putut apropia şi nu ar fi avut deci cum să

fie cunoscut de către ceea ce este mărginit, trupesc, schimbător şi trecător. În al doilea rând,

dacă Dumnezeu S-ar fi apropiat de fiinţele muritoare, aceste fiinţe slabe şi neajutorate nu ar fi

reuşit să cuprindă şi să înţeleagă Descoperirea care li se făcea. Acei păgâni şi eretici judecău

aşa, pentru că ei socoteau pe Dumnezeu ca o putere nepersonală, lipsită de viaţă şi mai ales de

iubire.

Pentru noi, creştinii, nu sunt asemenea oprelişti, fiindcă, după învăţătura Bisericii,

Dumnezeu este o fiinţa personală, care poate avea legături cu alte persoane, şi, deci, şi cu

oamenii. Sfinta Scriptură însăşi ne învaţă că Dumnezeu a ţinut, din cele mai îndepărtate

timpuri, mereu legătura cu oamenii, adică dându-le Descoperirea Sa: „În multe rânduri şi în

multe chipuri odinioară Dumnezeu grăind părinţior prin prooroci, în zilele acestea mai de pe

urmă a grăit nouă întru Fiul” (Evr. 1, 1). Ca izvor al vieţii şi al iubirii, Dumnezeu Se apleacă

şi Se descoperă continuu oamenilor. El nu e niciodată prea sus sau prea departe, pentru că El

sălăşluieşte şi în inimile noastre.

Descoperirea dumnezeiască priveşte pe oameni şi ei pot s-o primească. Ei sunt „chipul

şi asemănarea Lui Dumnezeu” şi, prin aceasta, îndreptăţiţi la cinstea descoperirilor de sus.

Această cinste a mers până acolo încât Descoperirea deplină adusă de Fiul lui Dumnezeu pe

pamânt s-a făcut prin întruparea Sa în om. Credinciosul poate primi Descoperirea

dumnezeiască, apoi, şi pentru că el însuşi e mistuit de dorul fierbinte după Dumnezeu.

Psalmistul lămureşte aceasta zicând: „În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te

doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; când

voi veni şi mi voi arăta feţei lui Dumnezeu?” (Ps. 41, 1-2). Un scriitor bisericesc arată astfel

suspinul inimii sale după Dumnezeu: «Că ne-ai făcut spre a Te căuta şi neliniţtit este sufletul nostru pâna nu se va odihni întru Tine».2 Ca fiinţă înzestrată cu minte, întruât este creat după

«chipul Lui Dumnezeu», cum am spus, omul poate primi adevăruri din partea lui Dumnezeu.

Acesta, în nesfârşita Sa înţelepciune uşurează căile de înţelegere a adevărurilor date, în cei

care s-au făcut vrednici de El printr-o viaţă aleasă şi au primit harul Duhului Sfânt.