DESPRE PĂCAT

Ce este păcatul?

Păcatul este călcarea cu deplină ştiintă şi cu voie liberă, prin gând, cuvânt sau faptă, a

voii Lui Dumnezeu. Iar pentru că voia lui Dumnezeu se arată în legile Sale, de aceea păcatul

se mai numeşte şi fărădelege.

78. Care este originea păcatului?

După învăţătura Bisericii noastre, păcatul şi-a luat începutul odată cu căderea strămoşilor,

în rai. Căci citim în Sfânta Scriptură: „precum printr-un om (Adam) a intrat păcatul în lume

şi prin păcat, moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în

el” (Rom. 5, 12). Păcatul nu ţine însă de firea omului, ci el s-a ivit prin întrebuinţarea rea a

voii libere cu care a înzestrat Dumnezeu pe om. Deci originea păcatului nu este de la

Dumnezeu. Dumnezeu nu este urzitorul păcatului şi nici nu-1 voieşte, dar îl îngăduie, fiindcă

nu voieşte să ştirbească libertatea de voinţă a omului. Sfântul Antonie cel Mare spune: «Răul

nicidecum nu e pricinuit de Dumnezeu, ci prin alegerea cea de bună voie s-au făcut dracii răi,

că şi cei mai mulţi dintre oameni... Nu cele ce se fac sunt păcate, ci cele rele, după alegerea cu

voie... Şi a a fiecare din mădularele noastre păcătuieşte când din sloboda alegere lucrează cele

rele în loc de cele bune, împotriva lui Dumnezeu»634.

79. Care sunt semnele după care se poate cunoaşte păcatul?

Semnele după care se cunoaşte păcatul sunt:

1) Întrebuinţarea deplină a minţii. Unde nu există judecată deplină a minţii, nu există nici

păcat. Faptele copiilor mici, ale nebunilor şi ale tuturor celor lipsiţi de judecata minţii pot fi

împotriva legilor, dar nu sunt socotite păcate 2) Libertatea voii. Faptele rezultate de la om împotriva voii sale, de asemenea pot fi

împotriva legii, dar nu sunt socotite păcate.

3) Cunoaşterea legii împotriva căreia este îndreptată fapta, sau cel puţin să fi fost cu

putinţă cunoaşterea acestei legi.

80. Cum se naşte păcatul?

Chipul în care se naşte păcatul îl arată Sfântul Apostol Iacov: „Nimeni să nu zică atunci

când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit... Ci fiecare este ispitit când este tras şi amagit

de însăşi pofta sa. Apoi, pofta, zămislind, naşte păcat, iar păcatul, odată săvârşit, aduce

moarte” (Iacov 1,13,15)

Din cuvintele acestea se înţelege foarte limpede că rădăcina păcatlui stă în poftă.

Pofta lăsată să se întărească în sufletul omului, fără a fi alungată, îl atrage, adică îl

ispioteşte pe om. Din pofta întărită se naşte păcatul, care la rândul lui aduce moartea. Fericitul

Diodoh al Foticeii spune: « Răul nu este în fire, nici nu este cineva rău prin fire. căci

Dumnezeu nu făcut ceva rău. Când însă cineva din pofta inimii, aduce la o forma ceea ceea ce

nu are fiinţă, atunci aceea începe să fie ceea ce vrea cel ce face aceasta»635.

Deci, păcatul se savârşeşte prin voia liberă a omului, dar naştyerea lui depinde de unele

pricini, dintre care cele mai însemnate sunt ispita şi ocazia la păcat.

81. Ce este ispita?

Ispita este îndemnul la păcat. Ea trezeşte pofta spre a dobândi ceva prin călcarea legii

morale.

Această pornire vine dinăuntrul cuiva, adică din firea lui slăbită de păcatul strămoşesc,

sau din afară Ispita dinăuntru este prilejuită de:

1) Pofta trupului (mâncare, băutură, desfrânare);

2) Pofta ochilor (bogăţie) şi Pofta inimii (trufia vieţii, mândrie), după cum citim îm Sfânta Scriptură: „Pentru că tot

ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt

din lume” (I Ioan 2,16).

Ispita din afară vine de la diavol şi de la lume.

Că ispitele vin de la diavol, ne arată însăşi Sfânta Scriptură. Astfel, Mântuitorul zice:

„Simone, Simone, iătă Satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu” (Luca 22,31). Iar Sfântul

Apostol Petru spune lui Anania, carea ascunsese o parte din preţul unui ogor vândut: „Anania,

de ce a umplut Satana inima ta, ca să minţi tu Duhului Sfânt?” (Fapte 5,3).

Chipul în care ispiteşte diavoluleste mai ales aţâţarea gândului omului cu felurite

închipuiri, care în locul binelui adevărat înfăţişează un bine înşelător şi pierzător de suflet.

Ispitele de la lume înseamnă îndemnul la păcat venit din partea oamenilor răi, care aţâţă

în alţii felurite pofte şi porniri păcătoase, fie prin cuvinte, fie prin fapte.

82. Poate creştinul să biruiască ispitele?

Da. Creştinul, ajutata de harul dumnezeiesc, poate birui chiar şi ispitele cele mai

puternice, mai ales că Dumnezeu nu-l lasă să fie ispitit peste puterile lui. „Credincios este

Dumnezeu; El nu va îngădui să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi; ci odată cu ispita va aduce şi

scăparea din ea, ca să puteţi rabda” (I Cor. 10, 13).

Pe pământ, creştinul nu este ferit de ispite. Dar ispitele în sine nu sunt însă păcate şi, dacă

le înfruntă că bărbăţie, ele pot fi de folos credinciosului, întărindu-l în virtute. „Fericit este

bărbatul care rabdă ispita, căci, lămurit făcându-se, va lua cununa vieţii, pe care a făgăduito

Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (Iacov 1,12). dacă însă credinciosul nu se împotriveşte

ispitelor sau îşi aţâţă poftele sale, atunci ispitele îl duc la păcat.

Cum că ispitele pot fi biruite, găsim pilde în Sfântă Scriptură. Astfel, în Vechiul

Testament, dreptul Iov iese biruitor din lupta împotriva ispitelor cu care se apropiase diavolul

de el. În Noul Testament, Mântuitorul a fost ispitit de diavolul, după ce postise 40 de zile şi

40 de nopţi. Diavolul, adică, socotind că o slăbire a trupului va aduce după sine şi o slăbire a

sufletului, s-a apropiat de Mântuitorul cu felurite ispite, pe care însă Mântuitorul le-a biruit

(Matei 4, 1-11).

83. Care sunt mijloacele prin care se pot birui ispitele?

Mijloacele cele mai potrivite, cu ajutorul cărora se poate duce lupta biruitoare împotriva

ispitelor, sunt:

1) Rugăciunea. „Rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită” (Luca 22, 40);

2) Lupta cu curaj. „Staţi împotriva diavolului şi va fugi de la voi” (Iacov 4, 7);

3) Privegherea asupra poftelor. „Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul,

umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (I Petru 5,8).

Cuviosul Părinte marcu Ascetul spune: «Cel ce vrea să biruiască ispitele fără rugăciune şi

răbdare nu le vă depărta de la sine, ci mai tare se va încâlci în ele»636.

84. Ce este ocazia la păcat?

Prin ocazie la păcat înţelegem împrejurările din afară care pot dă omului prilej de

păcătuire, chiar fără ispită. Acela care nu se fereşte de ocazia la păcat şi nu înfruntă ispitele

dovedeşte o învoire tacită cu aceste începuturi ale păcatului. El suferă adică pornirea spre

păcat, aţâţă poftele dinăuntru şi stăruie în plăcerea acestei aţâţări. Aceasta plăcere păcătoasă,

împreună cu dorinţa şi hotărârea de a păcătui, alcătuiesc păcatul dinăuntru, care se arată în

afară prin cuvânt şi faptă.

85. Ce este viciul?

Viciul este voia statornică de a călca legea morală.

Prin multa păcătuire se naşte voinţa statornică de a călca legea morală. Păcatul, adică,

pătrunde atât de adânc în suflet, încât cel ce se găseşte în starea aceasta, simte mulţumire în a

stărui în fărădelegi. Cel vicios săvârşeşte păcat după păcat şi ajunge să se împietrească în

fapte rele, încât cu greu se mai poate desface din robia păcatului

Cum poate fi înlăturat viciul?

Viciul poate fi înlăturat prin hotărârea tare a voii, ajutată de harul sfinţitor, de a nu mai

păcătui. Apoi, trebuie înlăturate pricinile care au lucrat la înrădăcinarea păcatului, ca: ispitele,

educaţia greşită, lipsa de supraveghere, precum spune Sfântul Apostol Pavel: „Drept aceea

omorâţi mădularele voastre cele pământeşti..., dezbrăcându-vă de omul cel vechi, dinpreună

cu faptele lui, şi îmbrăcându-vă cu cel nou, care se înnoieşte spre deplină cunoştinţă, după

chipul Celui ce L-a zidit... Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este

legătura desăvârşirii” (Col. 3, 5-14).

87. Ce este obiceiul păcătos?

Obiceiul păcătos este rodul repetării aceluiaşi păcat şi se arată în uşurinţa de a săvârşi

păcatul acesta la orice prilej, cum face, de pildă, mincinosul.

Obiceiul păcătos este foarte primejdios pentru mântuirea sufletului, fiindcă el slăbeşte

puterea voii spre bine şi se preface uşor în viciu. De aceea, creştinul trebuie să fie cu băgare

de seamă la el şi să căute a-1 înlătura prin voia sa de a nu mai păcătui.