FIINŢA SI INSUSIREA LUI DUMNEZEU
Ştim noi ceva despre fiinţa lui Dumnezeu?
Nu putem cunoaşte fiinţa lui Dumnezeu nici pe calea firii, nici pe calea mai presus de
fire. Fiinţa lui Dumnezeu este „ascunsul” tainic, la care nu ne putem ridica cu mintea şi cu
care nu putem intra în legatură. Ea e mai presus de orice nume, cum spune Dionisie Pseudo-
Areopagitul. Dar noi cunoaştem lucrările acelei fiinţe, care coboară la noi, cum zic Sf. Părinţi.
Toate numele ce le dăm lui Dumnezeu privesc aceste lucrări; înţelepciunea lui Dumnezeu,
văzută în lume, este o astfel de lucrare; puterea Lui creatoare la fel. Aceste lucrări le mai
numim şi însuşiri ale lui Dumnezeu, sau pe baza acestor lucrari Îi dăm lui Dumnezeu aşanumitele
însuşiri. În cunoaşterea firească, aceste lucrări sau însuşiri ale lui Dumnezeu le aflăm
prin analogie de la lucrările create; în cunoaşterea mai presus de fire avem o vedere mai de-a
dreptul a lor.
Ce înseamnă cuvintele: „Cred întru unul Dumnezeu”?
Aceste cuvinte au fost puse în Simbolul Credinţei pentru a risipi credinţa deşartă a
păgânilor, ca sunt mai mulţi dumnezei. Credinţa într-un singur Dumnezeu, sau monoteismul,
e susţinută de toţi Părinţii şi Scriitorii bisericeşti care s-au ocupat de acest adevăr.
Care sunt însuşirile lui Dumnezeu?
– Dumnezeu este unul. Sf. Apostol Pavel scrie corintenilor: „Totuşi, pentru noi este un
singur Dumnezeu-Tatăl, din Care sunt toate si noi întru El; şi un singur Domn Iisus Hristos,
prin Care sunt toate şi noi prin El” (I Cor. 8, 6). Dumnezeu este unul singur pentru că unul
singur e universul pe care l-a făcut76. Sf. Efrem zice: «Dacă nu e un singur Dumnezeu, nu e
Dumnezeu»77.
– Dumnezeu este Duh, cum o mărturiseşte Mântuitorul însuşi femeii samarinence:
„Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr” (Ioan
4, 24). «El e nematerial si netrupesc», spune Sf. Ioan Damaschin78. El e izvorul din care-şi ia
începutul toată firea înţelegătoare şi duhul79.
-Dumnezeu e simplu, adică necompus, fiindcă e nematerial. Firea Sa e necompusă şi
duhovnicească80. El nu admite nici un fel de adaos în Sine şi nu are ceva mai mare, sau mai
mic, în Sine81.
– Dumnezeu e neschimbător, cum ne-o arata Sf. Iacov prin cuvinele: „Părintele
luminilor, la Care nu e schimbare sau umbră de mutare” (1, 17).
– Dumnezeu este veşnic, cum ne încredinţează cuvintele Apocalipsei: „Sfânt, Sfânt,
Sfânt, Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, Cel ce era, Cel ce este şi Cel ce vine” (Apoc. 4, 8). El
e înainte de timp, pentru că timpul e de la El. Însuşirea Lui veşnica e că El este veşnic82.– Dumnezeu e necuprins, pentru că este nesfârşit şi de nespus. Dumnezeu este nevăzut.
Cuvântul se adresează către El în tăcere, simţul se toceşte vrând să-L cerceteze, iar înţelegerea
se închirceşte vrând să-L îmbrăţişeze83.
– Dumnezeu e atotprezent, cum ne spune Psalmistul: „De mă voi sui în cer, Tu acolo
eşti; de mă voi coborâ în iad, de faţă eşti. De voi lua aripile mele de dimeneaţă şi mă voi
sălăşlui la marginile mării, şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta” (Ps.
138, 8-10). Fiind fără început şi fără sfârşit, Dumnezeu este atotprezent, pentru că nu El e în
altceva, că toate sunt în El. El e pretutindeni şi e în întregime pretutindeni84.
– Dumnezeu e atotputernic, cum ne încredinţează Sf. Evanghelie: „Cele ce nu sunt cu
putinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Luca 18, 27). Atotputernicia lui Dumnezeu
o susţin toţi Sf. Părinti, îndeosebi Aristide, Teofil al Antiohiei, Sf. Irineu, Clement
Alexandrinul, Sf. Chiril al Ierusalimului. Puterea lui Dumnezeu e nevăzută şi ascunde o mare
pătrundere şi simţire Duhului85.
– Dumnezeu e atotştiutor, cum ne spune Sf. Apostol Pavel: „O, adâncul bogăţiei şi al
înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercate judecăţile Lui se nepătrunse
căiele Lui!” (Rom. 11, 33). Ştiinţa lui Dumnezeu cunoaşte toate deodată: cele trecute, cele
prezente, cele viitoare. El cunoaşte totul din veci; El ştie înainte de facerea lumii ce se va
întâmpla până în ultimele clipe ale acesteia. Dumnezeu nu S-a sfătuit cu nimeni despre noi, în
momentul când am fost creaţi, pentru că El cunoştea rostul nostru înainte de facerea pământului şi a veacurilor86. Prin prezenţa Sa, Dumnezeu nu ne obligă să facem cele
viitoare87. Dumnezeu ştie toate câte se vor întâmpla prin libera voinţă a oamenilor, dar această preştiinţă nu nimiceşte liberul arbitru sau libera hotărâre88. Dumnezeu priveşte în inimi, ştie
toate şi aude toate89.
– Dumnezeu e drept, cum spune Psalmistul: „Domnul iubeşte judecata şi nu va părăsi
pe cei cuvioşi ai Săi; (aceştia) în veac vor fi păziţi; iar cei fără-de-lege vor fi izgoniţi şi
seminţia celor necredincioşi va fi stârpită (Ps. 36, 28).
– Dumnezeu e bun, cum declară Însuşi Mântuitorul: „Nimeni nu este bun decât numai
unul Dumnezeu” (Matei 19, 19).
– Dumnezeu e iubire, cum ne încredinţează Sf. Apostol Ioan (I Ioan 4, 8 şi 16).
– Dumnezeu este lumină (I Ioan 1, 5).
– Dumnezeu este desăvârşit, după cuvântul Mântuitorului: „Fiţi dar desăvârşiţi,
precum Tatăl vostru din ceruri desăvârşit este” (Matei 5, 48). Dumnezeu e desăvârşit în
toate, egal şi asemenea cu Sine90. Nu e supus prefacerii lucrurilor, nici naşterii, nici
întâmplării. El nu Se micşorează, nici nu creşte, ci e totdeauna acelaşi
Dacă Dumnezeu este Duh, de ce în Sf. Scriptură se vorbeşte despre inima, ochii,
urechile, mâinile lui Dumnezeu?
Sf. Scriptură ţine seama de firea limbii omeneşti, adică de felul ei de a-şi arăta
gândurile. Cuvintele de mai sus nu înfăţişează organe trupeşti, asemenea celor omeneşti, ci
anumite puteri ale lui Dumnezeu. Astfel inima arată bunătatea şi iubirea lui Dumnezeu, ochii
şi urechile arată atotştiinţa Lui, iar mîinile, atotputernicia Lui. După cum chipul lui Dumnezeu
nu poate fi zugrăvit în mintea noastră, tot aşa nu poate fi vorba de organe trupeşti ale lui
Dumnezeu, căci după cuvântul unui Părinte al Bisericii: «El aude fără urechi, vorbeşte fără
gură, lucrează fără mâini, vede fără ochi»92.
Dacă Dumnezeu este peste tot locul, de ce se spune în Sf. Scriptură că El este în
ceruri sau în Biserică?
Dumnezeu este peste tot locul; dacă se zice că El este în mod deosebit în ceruri, este
pentru că prezenta Lui e mai vădită fiinţelor spirituale şi cerul închipuieşte sfinţenia; dacă se
vorbeşte de prezenta Lui deosebită în Biserică, este pentru că mai ales în Biserică împărteşeşte
El, prin Sf. Taine, harul Său sfinţilor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu