Cuvântul unui mitropolit despre mersul la Sfânta Biserică

Cuvântul unui mitropolit despre mersul la Sfânta Biserică

Să ai credinţa fără să te manifeşti ca atare, fără să faci parte

integrantă dintr-o parohie, dintr-o comunitate, dintr-o frăţietate a

creştinilor ortodocşi, care se adună în Biserica să slujească Sfânta

Liturghie, adică să-L aibă pe Hristos în mijlocul lor şi în ei înşişi, este o

mare înşelare. Nu e nimeni credincios şi nu poate nimeni să creadă în

Dumnezeu - dacă socoteşte credinţa sa ca o relaţie personală cu

Dumnezeu - în afara legăturii sale prin slujbe şi printr-o rugăciune

personală, care este continuarea slujbelor.

Dar nu poţi să te rogi numai acasă şi să spui: „N-am nevoie de

Biserică, fiindcă eu sunt în relaţie cu Dumnezeu numai personal“.

Trebuie să te duci la Biserică, pentru că numai acolo te poţi întâlni cu toţi

în starea cea mai înaltă pe care ne-o putem imagina, a comuniunii între

oameni.

Niciodată în lumea aceasta oamenii nu sunt mai adunaţi, mai înfrăţiţi

şi mai uniţi ca la Sfânta Liturghie. Liturghia ne uneşte unii cu alţii şi cu

Hristos, ne dă puterea lui Dumnezeu ca noi să continuăm o viaţa creştină

şi acasă, prin rugăciunea personală, prin faptele bune şi prin post, prin tot

ceea ce facem. Sfânta Liturghie este baza, fundamentul. Nu este posibilă

o viaţă creştină sănătoasă şi normală care să facă abstracţie de Sfânta

Liturghie.

Poate nici nu vă daţi seama cât de superficial este creştinismul şi

credinţa acelor oameni care spun că se roagă numai în casele lor. Atât de

superficial încât ei nu vor fi niciodată creştini cu adevărat. Or, creştinul

adevărat nu poate să facă abstracţie de slujbele Sfintei Biserici, de

dumnezeiasca Liturghie şi mai cu seamă de împărtăşirea cu Trupul şi

Sângele Domnului nostru Iisus Hristos (Sfânta Împărtăşanie). Iisus

Hristos în Sfânta Liturghie este puntea ontologică între cer şi pământ, între Dumnezeu şi om. Cine crede că-L poate înlocui pe Hristos din

Sfânta Liturghie cu unul sentimental, moral, numai aşa cum îl au cultele

religioase, un Hristos pe care îl căutăm în cântece religioase, bătând din

palme şi dansând în ritmul acestei muzici s.a.m.d., acela se întâlneşte cu

numele lui Hristos şi nu cu puterea, cu viaţa şi cu darurile Sale pe care le

primim în timpul Sfintei Liturghii.

Sigur că este posibil orice în lumea aceasta, şi tocmai de aceea sunt

atâtea culte religioase (3000 de culte religioase) şi atâţia oameni care

gândesc atât de diferit, pentru că au ieşit din acest centru de gravitaţie

care este pentru viaţa creştină Euharistia, Liturghia, slujba Bisericii. Şi

atunci, dacă nu mai este Euharistie, dacă nu mai este Sfânta Biserică

Ortodoxă cu slujbele ei, care este de fapt în continuitatea Bisericii

apostolice, atunci poţi să înveţi orice, poţi să-ţi permiţi orice, poţi să ţi-L

imaginezi pe Hristos oricum. Te duci, deschizi Biblia şi ţi se pare că e

aşa şi pe dincolo; aşa fac cei mai mulţi oameni azi. Or, singura cale

normală de trăire autentică a lui Hristos este calea slujbei, calea Sfintei

Liturghii, calea Sfintei Euharistii, care se continuă în viaţa noastră

personală de familie şi de lucru şi de tot ceea ce facem în lumea aceasta

(Inalt Prea Sfinţitul mitropolit Serafim Joantă).

Cineva a spus odată aşa: „Mersul la Biserică dăunează grav...

păcatului !“ Problema mersului la Biserică ca şi locaş de întâlnire a

credincioşilor, de vestire a Cuvântului lui Dumnezeu, dar şi problema

comunităţilor de creştini ortodocşi ce formează o Biserică, cred că este

atât de greşit înţeleasă şi de neglijată din cauza faptului că la fel de

greşit înţeles şi neglijat este...chiar Iisus Hristos!

Da, argumentez cu Sfântul Său Cuvânt:„… Hristos este Capul

Bisericii, El, Mântuitorul trupului.“ (Efeseni 5:23). Capul gândeşte,

capul ordonă, capul transmite trupului ce trebuie să facă. Nu îmi

amintesc ca ficatul meu, sau oricare alt organ al trupului să nu fi făcut

vreodată ceea ce i-a dictat capul..!?!