CULTUL DIVIN PUBLIC

CULTUL DIVIN PUBLIC

Care sunt cele mai însemnate părţi ale cultului divin public?

Cele mai însemnate părţi ale cultului divin public sunt: Sfânta Liturghie, cele şapte

Laude, sfântele slujbe ale Sfintelor Taine şi Sfintele Ierurgii.

. Ce este Sfânta Liturghie?

Sfânta Liturghie este cea mai de seama sfânta slujbă obstească a Bisericii care se roagă.

Ea este miezul cultului divin, public şi comun, precum şi culmea cea mai înaltă a trăirii

duhovniceşti. Mântuitoarea jertfă de pe Golgota este izvorul tuturor darurilor, iar Sfânta

Liturghie este aducerea necontenită a acestei jertfe şi însăşi lucrarea lui Hristos în Biserică. Ea

este dumnezeiasca şi prea sfânta Taină a Tainelor lui Iisus Hristos şi se săvârşeşte numai de

arhiereu şi de preot şi nu se numără în numărul celor şapte Laude448.

 Ce sunt cele şapte Laude şi care este numirea fiecăreia?

Cele şapte Laude sunt slujbe sfânte bisericeşti, care se săvârşesc în toate zilele fără

deosebire. Se numesc şapte Laude, fiindcă prin ele lăudăm şi preamărim pe Dumnezeu cel în

trei ipostase, la anumite timpuri din zi. Numele lor sunt: 1. Miezonoptica; 2. Utrenia cu

Ceasul întâi; 3. Ceasul al treilea; 4. Ceasul al şaselea; 5. Ceasul al nouălea; 6. Vecernia şi 7.

Pavecerniţa.

Unde îşi au obârşia cele şapte Laude?

Cele şapte Laude îşi au obârşia în Vechiul Testament (I Cron. 16, 28-29; Ps. 118, 62 şi

164).În adevăr, din Faptele Apostolilor cunoaştem că ceasurile din zi rânduite pentru

rugăciunea obştească în templul din Ierusalim ori în sinagogi, la evrei, erau următoarele:

Ceasul al treilea (ora nouă de azi); Ceasul al şaselea (ora douăsprezece de azi) şi Ceasul al

nouălea (ora 3 p.m. de azi). La ceasul al treilea S-a pogorât Sfântul Duh peste Apostolii

adunaţi în foişor (Fapte 2, 15), la ceasul al şaselea Sfâtul Apostol Petru, urcat să se roage pe

acoperişul casei din Iope, a avut vedenia care a deschis intrarea păgânilor în creştinism (Fapte

10, 9 ş.u); la ceasul al noualea, sfinţii Apostoli Petru şi Ioan s-au suit la templu ca să se roage

(Fapte 3, 1) şi acolo au vindecat un şchiop şi au predicat Evanghelia mulţimilor (Fapte 3, 2-

19). În Noul Testament se mai face amintire şi de Rugăciunea de noapte: Domnul Hristos

petrecea nopţi întregi în rugăciune, (Luca 6, 12), iar Sfinţii Apostoli Pavel şi Sila lăudau pe

Dumnezeu la miezul nopţii în temniţa (Fapte 16, 25). Cât despre rugăciunea de seară,

Vecernia, şi cea de dimineaţă, Utrenia, sunt mai vechi decât ceasurile, ele fiind legate de

jertfele ce se aduceau dimineaţa şi seara la templu (I Cron. 23, 30; Ies. 29, 39). Sfântul

Ambrozie al Mediolanului aminteşte de Vecernie, ora tămâierii; iar Sfântul Vasile cel Mare

aminteşte de Euharistie (mulţumită).

Aceste timpuri de rugăciune au fost păzite şi de cei dintâi creştini şi au avut mare

înrâurire la alcătuirea rugăciunii obşteşti a celor şapte Laude, pe care le găsim gata încheiate

pe la anii 358-362 în vremea Sfântului Vasile cel Mare. În cea de-a treizeci şi şaptea din

Marile Reguli, întocmite de acest sfânt, aflăm o laudă aşezată între Vecernie şi Miezonoptică,

care nu e alta decât Pavecerniţa (Dupăcinarea). Ceasul întâi apare însă abia prin anul 382, în

vremea Sfântului Ioan Casian449, pe care el îl numeste alta Utrenie. De altfel, Ceasul acesta

este legat de Utrenie, formînd împreuna o singura Lauda. In acest chip se împlinesc cuvintele

Proorocului David: „De şapte ori în zi Te-am lăudat pentru judecăţile dreptăţii Tale” (Ps.

118). Mai târziu s-au adăugat slujba Mijloceasurilor între orele celor şapte Laude şi Obedniţa

(Tipica), înainte de ceasul al nouălea.

De unde s-a luat numărul de şapte Laude?

Numărul de şapte Laude, potrivindu-se stihului 164 din psalmul 118: „De şapte ori în zi

Te-am lăudat”, a avut înrâurire covârşitoare la închegarea slujbei celor şapte Laude.

Sfântul Ioan Casian aprobă pe cei «ce iau parte la aceste adunări de şapte ori pe zi, spre

a cânta lauda Domnului»450, cu toate că lui i se pare ca începutul celor şapte Laude ar fi aşezat

de puţin timp. Fireşte, el e de partea acelora, fiindcă numărul şapte avea în urma lui o lungă

predanie. La evrei era socotit drept număr desăvârşit: «S-ar aduce o mulţime de locuri, zice

Fericitul Augustin, în care Dumnezeiasca Scriptură socoteşte numărul şapte drept număr care

îmbrăţişează toate cunoaşterile»451. Mai târziu, Sfâtul Simion al Tesalonicului († 1429) va

spune despre cele şapte Laude: «Iar vremile şi rugăciunile şapte sunt cu numărul, după

numărul darurilor Duhului Sfânt»452.

83. Cum se săvârşeşte azi slujba celor şapte Laude?

La această întrebare, Sfântul Simion al Tesalonicului dă următoarea lămurire: «Sfinţii

Părinţi bine au socotit de au aşezat să se zică slujbele Bisericii dimpreună una după alta şi la o

anumită vreme rânduită. Drept aceea, în trei vremi nepărăsite au orânduit să se facă toate

slujbele» celor şapte Laude453: întâi au rânduit vremea cea de după miezul nopţii, până dinspre

ziuă; într-această vreme se fac trei slujbe: Miezonoptică, Utrenia şi Ceasul întâi (Ceasul întâi e

rânduială deosebită, nu se numără între cele şapte Laude, dar se slujeşte odată cu Utrenia).

După a treia oră din zi se cântă slujba Ceasului al treilea, a Ceasului al şaselea şi Obedniţa

(Obedniţa iar nu se numără printre cele şapte Laude, dar se citeşte odată cu Ceasul al şaselea

şi, uneori, cu Ceasul al nouălea). Iar la sfârşitul zilei se zice Ceasul al nouălea, Vecernia şi

Pavecerniţa454. Slujba celor şapte Laude se săvârşeşte azi în mânăstiri întocmai cum spune

Sfântul Simion al Tesalonicului, adică: 1. La miezul nopţii se slujesc Miezonoptica şi Utrenia

cu Ceasul întâi; 2. Dimineaţa: Ceasul al treilea şi al şaselea şi Obednita şi 3. seara: Ceasul al

îngereşti, care de trei ori câte trei, cu neîncetate glasuri, preamăresc pe Dumnezeu cel în

Treime455.

 Care este înţelesul şi cuprinsul celor şapte Laude?

Iată care este înţelesul şi cuprinsul celor şapte Laude:

1. Miezonoptica este cea mai veche dintre cele şapte Laude. Aşezarea ei este sigur

întemeiată pe porunca Mântuitorului: „Vegheaţi dar, că nu ştiţi când va veni stăpânul casei:

sau seara sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşilor, sau dimineaţa” (Marcu 13, 35). Sau,

poate, este întemeiată încă mai mult pe pilda celor zece fecioare, ieşite întru întâmpinarea

mirelui. La miezul nopţii strigă un glas: Iată mirele... „drept aceea privegheaţi, că nu ştiţi

ziua, nici ceasul” (Matei 25, 6-13). Troparele: «Iată Mirele vine la miezul nopţii...» şi «La

ziua cea înfricoşată gândind...», ce se cântă la Miezonoptică, întăresc părerea cea din urmă,

care este şi a Sfântului Simion al Tesalonicului456.

2. Utrenia slujindu-se dimineaţa, este slujba prin care aducem mulţumire Celui ce a

adus lumina dreptei credinţe şi a împrăştiat întunericul înşelaciunii457.

3. Ceasul al treilea. În ceasul al treilea S-a pogorât Duhul Sfânt peste Sfinţii Apostoli.

4. Ceasul al şaselea este ora înjumătăţirii zilei şi ne aduce aminte că la această oră a fost

răstignit Mântuitorul Hristos.

5. Ceasul al nouălea este ora rugăciunii de mulţumire «Celui ce a murit cu trupul pentru

noi în ceasul al nouălea şi, în mâinile Părintelui Său punând sufletul Său, sufletele noastre le-a

pus şi cu moartea Sa pe noi ne-a înviat»

6. Vecernia este slujba de seară. Seara Arhanghelul Gavriil descoperă lui Daniil tainele

lui Dumnezeu (Dan. 9, 21); la jertfa de seară David îndreptează ca tămâia rugăciunea lui către

Dumnezeu (Ps. 140, 2); seara se arată îngerul şi vesteşte proorocului Zaharia naşterea

Sfântului Ioan Botezatorul (Luca 1, 13) şi, în sfârşit, seara a aşezat Domnul nostru Iisus

Hristos Sfânta Taină a Împărtăşaniei.

7. Pavecerniţa (Dupăcinarea). După înţelesul său, înseamnă rugăciunea cea „de după

cină”. Pavecerniţa făcându-se la începutul nopţii înseamnă rugăciunea de mulţumită pentru

odihna de osteneli şi de aducerea aminte de moarte459.

Când se pregăteşte cineva să se împărtăşească cu Sfânta Împărtăşanie, se cuvine să

citească seara, în ajun, Pavecerniţa mică, ori, mai bine, să adauge pe lângă Canonul Precistei

şi Canonul Sfintei Impărtăşanii.

Miezonoptica, Ceasurile şi Pavecerniţa pot fi citite acasă de orice creştin evlavios.